Reply – Plantele medicinale au si ele contraindicatii
Your Name
Subject
Message
or Cancel
In Reply To
Plantele medicinale au si ele contraindicatii
— by mitzanoo mitzanoo
Ca fiecare medicament, plantele medicinale au contraindicaţii atunci cînd nu se respectă doza (se supradozează). Comparativ cu preparatele medicinale chimice, plantele acţionează mai fin, provoacă rar puţine reacţii adverse şi complicaţii.

Din această cauză, unii oameni consideră că folosirea plantelor este complet inofensivă, indiferent de modul lor de administrare. Părerea aceasta nu are nimic în comun cu realitatea. Ca şi în cazurile de tratamente cu pastile, administrarea plantelor necesită respectarea strictă a dozelor şi orelor de tratament. Depăşirea lor provoacă deseori diferite dereglări în funcţionarea echilibrată a organismului.

Preparatele din Aloe vera pot provoca, în unele cazuri, inflamaţia intestinului gros, afluxul de sînge la organele bazinului mic, inhibarea peristaltismul intestinal. Cei cu afecţiuni ale ficatului, rinichilor şi vezicii biliare vor folosi cu prudenţă această plantă.

Armurariul nu se foloseşte în cazurile de: tromboflebită, hipertensiune arterială şi coagulabilitatea crescută a sîngelui.

La supradozarea remediilor din coada calului, apar dureri de rinichi. Planta trebuie folosită cu moderaţie de către bolnavii cu hipertensiune arterială, boli de inimă şi de rinichi.

Cimbrişorul în cantităţi foarte mari duce la hiperfuncţia glandei tiroide. Este contraindicat femeilor însărcinate şi în cazuri de aterioscleroză coronariană şi cerebrală, fibrilaţie auriculară (atrială), ulcer stomacal şi duodenal, pielonefrită, hepatită.

Cătina albă este contraindicată pentru bolnavii cu colicistită acută, pancreatită, diaree cronică. La bărbaţi, cătina albă poate provoca prostatita adenomatoasă, iar la femei mastopatie din cauza conţinutului de fitohormoni. În caz de astm bronşic şi în alte cazuri rare, beta-carotenul care se află în cantităţi mari în cătina albă poate provoca alergie.
Coada şoricelului poate provoca, în caz de supradozare ameţeală, diaree, erupţii cutanate, tromboflebită.

Echinacea nu se recomandă în cazuri de îmbolnăviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoză, scleroză multiplă, colagenoză şi în caz de sensibilitate mare la plante compozite.

Florile de tei supradozate în ceai dau complicaţii la inimă dacă se bea acest ceai mai mult de o lună, de două ori pe an. Pauza între două cure trebuie să fie nu mai mică de 6 luni.

Ginsengul nu se recomandă bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infecţii, hiperexcitabilitate. Uneori apar insomnie, dureri de cap, de inima, dezvoltare sexuală prematură (mai ales la fete). Supradozarea duce la scăderea potenţei. Hameiul, folosit în cantităţi mari, duce la dureri de cap, dureri de burtă, greaţă, vomă, dezvoltarea tumorilor, scăderea potenţei, iritarea mucoasei tractului digestiv.

Iarba mare ridică tensiunea. Imortela, în doze mari, ridică tensiunea arterială şi încetineşte funcţiile ficatului.

Inul, sub formă de seminţe, provoacă diaree. Folosirea îndelungată (mai mult de 3 săptămîni) acţionează negativ în cazuri de colecistită şi hepatită.

Utilizarea supradozată şi timp îndelungat în terapie a algelor marine de Laminaria duce la osteoporoză.

Fructele de măceş, atît de cunoscute în fitoterapie, dacă sînt utilizate excesiv, provoacă depunerea pietrelor la rinichi.

Mătasea de porumb în cantităţi mari inhibă centrul nervos care coordonează activitatea inimii, dar în doze mici îl stimulează. Supradozată, provoacă de asemenea şi trombolfebită. Melisa (roiniţa) nu se foloseşte în caz de hipotensiune. Muştarul este contraindicat în tratarea bolilor de rinichi şi a tuberculozei.

Păducelul în doze mari provoacă scăderea bruscă a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale şi vomă dacă este băut pe stomacul gol. După folosirea ceaiului sau tincturilor cu păducel nu se bea apă rece, deoarece apar colici intestinale.

Pătlagina şi seminţele ei, în caz de supradozare, cînd sînt folosite în ceai, sînt contraindicate bolnavilor de ulcer şi gastrită hiperacidă. Dacă aciditatea este scăzută, pătlagina se foloseşte cu succes în tratarea acestor boli.

Pătrunjelul agravează durerile de cap, iar sucul este contraindicat femeilor însărcinate şi mamelor care alaptează. Consumarea lui duce la eliminări în exces de Kaliu, care trebuie recuperat consumînd alimente bogate în acest element.

Pelinul, în cantităţi foarte mari, provoacă spasme, halucinaţii, tulburări psihice.

Pojarniţa (sunătoarea) ridică tensiunea arterială, provoacă stenozarea (îngustarea) vaselor sanguine, fotodermită, scăderea potenţei, dacă este utilizată timp îndelungat. Este contraindicată utilizarea în acelaşi timp cu ceaiul de pojarniţă a inhalatorilor pentru astm bronşic şi medicamentelor pentru răceală. Cu pojarniţa nu sînt compatibile produse ca: bere, cafea, ciocolata, bob, castraveţi în oţet, iaurt.

Menta nu se recomandă bolnavilor cu hipotensiune, aciditate scăzută a sucului gastric, hernie. Folosirea îndelungată a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare şi, ca rezultat, la incontinenţa urinară. Uneori scade potenţa. Podbalul este interzis categoric celor cu afecţiuni ale ficatului şi alcoolicilor. Provoacă dureri abdominale, greaţă, icter.

Rostopasca este o plantă care a salvat mulţi oameni bolnavi. Dar folosirea îndelungată a plantei provoacă greaţă, vomă, inhibarea centrului respirator, paralizie spinală, crampe musculare.

Salvia nu se administrează mai mult de 2 luni la rînd, deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor însărcinate şi bolnavilor de nefrită le este contraindicată folosirea internă.

Boabele de soc folosite în doze mari (peste 200 g/zi) duc la intoxicarea organismului asociată cu stări de vomă, arsuri la stomac, iritarea gîtului, dificultăţi în respiraţie, convulsii. Sînt contraindicate persoanelor cu diaree cronică şi acută, producînd iritaţii ale colonului.

Coaja de stejar se foloseşte pentru tratarea diareei, dizenteriei, stomatitei. Folosită timp îndelungat pentru gargară duce la scăderea simţului olfactiv. Folosită pentru uzul intern în doze mari, provoacă scăderea apetitului, vomă, colică renală.

Stevia este contraindicată bolnavilor de tuberculoză. Uneori provoacă uremie.

Troscotul, în doze mari, întăreşte tonusul uterului, coagulabilitatea sîngelui. Nu se recomandă pentru femeile însărcinate, pentru bolnavii cu inflamaţii acute ale rinichilor sau vezicii urinare.

Urzica, în cantităţi mari, duce la mărirea coagulabilităţii sîngelui. Nu se recomandă pentru bolnavii cu hipertensiune arterială, aterioscleroză, polipi, adenom testicular. Se interzice în caz de hemoragie uterină provocată de fibroame. La vîrstnici poate agrava tromboflebita.

Valeriana (odoleanul), folosită timp îndelungat, duce la inhibarea funcţiilor organelor interne, provoacă dureri de cap, greaţă, schimbări în funcţionarea inimii.

Vetricea este contraindicată femeilor însărcinate şi copiilor mici deoarece ridică tensiunea dacă e folosită în cantităţi mari.

Preparatele diuretice supradozate, consumate un timp îndelungat, pot provoca dereglarea ritmului cardiac şi edem cerebral. Nu este indicat să se bea leacurile care scad tensiunea şi cele pentru inimă cu suc de grapefruit. Aceasta duce la intoxicarea organismului şi la alte urmări grave.

Folosirea plantelor medicinale în vindecarea copiilor cere o atenţie deosebită şi cunoştinţe aprofundate de fitoterapie. Trebuie consultat şi medicul pediatru.
De pildă, adulţii uşor excitabili folosesc cu rezultate foarte bune talpa gîştei şi valeriana (odolean). Pentru copiii cu aceeaşi problemă, în nici un caz nu se folosesc aceste plante. Folosirea sistematică a plantei talpa gîştei la copii poate duce la oprirea creşterii şi la căderea părului. Ceaiul din flori de tei cu miere de albine poate fi consumat de copii după vîrsta de 14-15 ani, dacă aceştia nu suferă cu inima şi nu au afecţiuni renale sau distonie vegetativă vasculară. La unii copii, acest ceai provoacă ridicarea bruscă a tensiunii.
Pentru ca tratamentul cu plante să aducă numai sănătate, trebuie îndeplinite cu stricteţe indicaţiile medicului fitoterapeut, să nu fie depăşite dozele şi termenele propuse în reţete şi să se facă pauzele necesare între seriile de tratamente.
În majoritatea cazurilor, în literatura de specialitate se propun doze medii de plante. Dozele propuse trebuie schimbate în funcţie de greutatea sau vîrsta bolnavului. Bolnavii cu greutate de la 80 la 100 kg măresc doza cu 25 la sută. Cei care depăşesc 100 kg măresc doza cu 50-60 la sută. Copiii cu greutatea între 10 kg şi 20 kg vor folosi 1/6 din doză. De la 20 kg la 30 kg se va folosi 1/3 din doză. De la 30 kg la 40 kg se va folosi 1/2 din doză. De la 40 kg la 50 kg se va folosi 3/4 din doză.
Dacă nu este cunoscută greutatea bolnavului, ne putem orienta după vîrsta lui: de la 25 la 60 de ani se foloseşte doza recomandată în literatură, între 14 şi 25 de ani se foloseşte 2/3 din doză, între 7 şi 14 ani se foloseşte 1/2 din doză, între 4 şi 7 ani se foloseşte 1/3 din doză, între 3 şi 4 ani se foloseşte 1/6 şi 1/4 din doză, între 2 şi 3 ani se foloseşte 1/8 şi 1/6 din doză, între 6 luni şi 1 an se foloseşte 1/12 şi 1/10 din doză.